În Numele lui Isus

                                   1 Samuel 17:38-40

            „Saul a îmbrăcat pe David cu hainele lui, i-a pus pe cap un coif de aramă și l-a îmbrăcat cu o platoșă.

            David a încins sabia lui Saul peste hainele lui și a vrut să meargă, căci nu încercase încă să meargă cu ele. Apoi a zis lui Saul: „Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu sunt obișnuit cu ea.” Și s-a dezbrăcat de ea.

            Și-a luat toiagul în mână, și-a ales din pârâu cinci pietre netede și le-a pus în traista lui de păstor și în buzunarul hainei. Apoi, cu praștia în mână, a înaintat împotriva Filisteanului.”

            Mulți oameni caută anturajul și întâlnirile la iarbă verde, la restaurante, sau pe terase în ar liber, însă cei ce au gustat din „bunătățile” cerului, așteaptă întâlnirea specială cu Mirele ceresc, Domnul Isus Cristos.

            Aceasta este și trebuie să rămână bucuria credinciosului: întâlnirea cu Domnul Isus, Mântuitorul.

         În Cartea „sfârșitului”, Apocalipsa 19:9 stă scris: „Îngerul Domnului a zis: Scrie: „Ferice de cei chemați la ospățul Mielului!" Apoi mi-a zis: „Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!"

          Nu este altă fericire și nu există altă bucurie pentru cineva decât să fie invitat la masa Împăratului împăraților.

       Cuvinte pline de esență duhovnicească, cuvinte dătătoare de nădejde, de speranță; cuvinte pline de farmec și de viață; acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu pentru noi, ori de câte ori deschidem Scriptura. De aceea, trebuie să le primim, să le împlinim în viață și prin ele să ne apropiem de Domnul, Dumnezeu.

       Și după îndemnurile Duhului, nu trebuie să ne frământăm mintea cu lucrurile pieritoare, îngrijorându‐ne cu privire la ce va fi mâine, cum va fi dacă se va întâmpla cutare, sau cutare lucru, pentru că acestea ne robesc și ne storc de putere; ci mai degrabă să punem cuvintele lui Dumnezeu la inimă, pentru că ele ne dau putere să ne ridicăm în vreme de strâmtorare și să rămânem în picioare, după cuvântul Domnului.

       Isaia 55:1 „Voi toți cei însetați, veniți la ape, chiar și cel ce n-are bani! Veniți și cumpărați bucate, veniți și cumpărați vin și lapte fără bani și fără plată!”

         În vechime, Ierusalimul nu avea o sursă de apă constantă între zidurile sale.

         Principala sursă de apă era izvorul Ghihon, care era în afara zidurilor.

         Lucrul acesta ne duce cu gândul că poporul lui Dumnezeu nu are surse proprii ca să-și astâmpere setea sufletului.

            Domnul Isus, Stânca este singura sursă de apă vie care menține viața de credință.

         Femeia samariteană venise la fântâna din Sihar pentru că avea o sete naturală și avea nevoie de apă ca să-și astâmpere setea trupului; însă Domnul Isus îi descoperă o apă vie, care îi asigură sațietate și viață veșnică fără bani și fără plată.

          Dar apa aceasta supranaturală, o primești numai dacă sufletul îți este însetat și numai dacă ieși afară dintre „zidurile lumii”, cu credință și pocăință să vorbești „Stâncii”.

            Moise, în loc să vorbească Stâncii, a lovit-o cu putere de două ori și lucrul acesta se întâmplă și astăzi când prin vorbirea noastră, prin faptele și necredința noastră, lovim inima plină de dragoste a Donului Isus și prin „ereziile” rostite de la amvoane dăm palme pe obrazul Mântuitorului.

         Apa din izvorul Ghihon, sau cea din fântâna lui Iacov și chiar apa din izvoarele munților noștri, astâmpără setea trupului pentru un ceas, sau pentru o vreme scurtă. Însă apa pe care Domnul Isus o oferă celor ce vin la El cu credință, astâmpără setea sufletului pentru veșnicie; ba, încă apa aceasta se preface în izvoare de bucurie.

            Ioan 4:14 „Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, zice Domnul, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va țâșni în viață veșnică.”

            Așa cum avem nevoie în fiecare zi de apă pentru potolirea setei trupului și după cum iarba nu poate să înverzească fără apă, tot așa avem nevoie de „apa vie”, în fiecare zi ca să nu ne „uscăm” spiritual și să nu „murim” față de Domnul, Dumnezeul cerului.

         Revin la textul de mai sus și observ un lucru deosebit. Când te trimite un om în lucrarea Domnului, orice echipament ți-ar da, ca să-l îmbraci, nu vei izbuti și lucrarea nu va propăși.

            Saul, împăratul lui Israel, l-a îmbrăcat pe David cu armura sa și i-a dat sabia sa se războinic. Dar David nu a putut să facă nici măcar un pas îmbrăcat în felul acesta.

            De aceea, s-a dezbrăcat de hainele omenești, s-a îmbrăcat cu credință, a coborât la râu și a ales cinci pietre rotunjite de „Marele Sculptor” al universului.

        Echipat cu putere din Dumnezeu, s-a dus împotriva filisteanului Goliat, în Numele Dumnezeului celui viu și a învins. Domnul Isus le-a spus ucenicilor: „Rămâneți în cetate până veți primi o putere; până veți fi echipați pentru „luptă” și apoi vă voi trimite”

           Elisei a trimis pe slujitorul său cu toiagul să-l pună pe fața copilului mort al Sunamitei, dar nu a avut nici un efect... 1 Samuel 17:45...

          Din exemplele acestea și din altele la fel ca ele, învățăm faptul că atunci când pornești pe calea Domnului, să nu mergi în numele tău, nici în numele vreunui om oricine ar fi el, ci să mergi în Numele Domnului.

            El este Biruitorul și în Numele Lui vei birui.

            Se vorbește foarte mult despre oamenii bogați, care au milioane și chiar miliarde de dolari, sau euro în conturi.

            Dar, am să vă spun un adevăr și mai mare: astăzi putem să declarăm fără să greșim, faptul că suntem cei mai bogați oameni de pe pământ.

            Și ne putem expune bogăția în fața lumii, fără să ne fie teamă că cineva ar putea să ne-o fure.

            Nu avem conturi în bănci, nici moșii și nici castele, dar Îl avem pe Isus ca Domn al inimii.

            El este tăria și bogăția noastră.

            În El locuiește toată plinătatea lui Dumnezeu și prin El, Dumnezeu locuiește în noi.

         Ar putea Domnul Dumnezeu să zică mâine: tot pământul este al vostru. Aurul, argintul, diamantele și tot ce este pe pământ este al vostru.

          Dar s-a uitat Dumnezeu din cer la noi și a zis: „Este prea puțin”. De aceea, ne-a oferit cerul.

         Pe pământ sunt străzi cu noroi, în cer sunt străzi de aur. Pe pământ cetățile sunt vremelnice; în cer, Cetatea este veșnică.

         Concluzia, este aceea că, trebuie să căutăm anturajul Domnului Isus, să alergăm oriunde pregătește El o „masă” (acolo unde frații se adună împreună) și să verificăm mereu „cutia poștală” a inimii, să vedem dacă nu am pierdut invitația la Nunta Mielului.

            Domnul, Dumnezeu să ne binecuvânteze!